Zi decisivă pentru România

27 07 2008

Astăzi de la ora 17:00, naţionala de handbal masculin, tineret, va disputa ultimul meci din grupă la Campionatul European de tineret împotriva Sloveniei. După 2 meciuri bilanţul nostru este o victorie cu scorul de 31-27 în faţa Poloniei şi o înfrângere în faţa Franţei cu scorul de 33-20. În primele 2 meciuri România a primit 60 de goluri şi a marcat 62. Slovenia a pierdut ambele meciuri disputate până acum, 29-28 cu Franţa, care este deja calificată după 2 meciuri, şi cu Polonia, scor 34-26. Meciul decisiv pentru noi va fi transmis ayi, de la ora 17:00, în directa la Sport.ro. Mai jos vă oferim rapoartele (foile de arbitraj) la primele 2 meciuri ale României.

13:14
Reclame




Am capitulat în faţa Franţei

26 07 2008

Din păcate România a pierdut, în această seară, al doilea meci de la Campionatul European de tineret, în faţa Franţei cu scorul de 33-20. După ce la pauză eram conduşi cu scorul de 18-5, în partea a doua băieţii conduşi de Otto Heel au reintrat cât de cât în joc, lucru datorat poate, şi introducerii între buturile noastre a portarului Stănescu care a reuşit să scoată mai multe mingi. Alexandru Asoltanei a fost singurul dintre minaurişti care a reuşit sa marcheze, acesta înscriind 2 goluri din 2 aruncari. Andrei Popescu (foto) s-a mişcat şi el destul de bine, dar a reuşit să obţină doar o…eliminare de 2 minute. A mai evoluat şi Sas Paul, băimăreanul de la HCM Constanţa, care a reuşit 1 gol. Meciul decisiv pentru calificarea în fazele eliminatorii, va avea loc mâine în compania Sloveniei de la ora 17:00.

19:01




România-Polonia 31-27

25 07 2008

Naţionala de tineret a României a învins astăzi Polonia cu scorul de 31-27, în primul meci al Campionatului European de tineret care se desfăşoară la noi în ţara. După ce la pauză polonezii ne conduceau cu 17-15 pe final am reuşit să revenim şi să ne impunem categoric. Pentru naţionala de tineret a noastră au evoluat şi cei doi jucători proaspăt transferaţi de Minaur, Andrei Popescu care a marcat 3 goluri din 4 aruncări si Alexandru Asoltanei (foto), acesta marcând 2 goluri din 2 aruncări.Ambii au primit câte o eliminare de 2 minute.Drumul naţionalei continuă mâine de la aceeaşi oră,urmând ca aceasta sa înfrunte Franţa.

18:07




Minaur, primul antrenament în polivalenta renovată

25 07 2008

Handbaliştii antrenaţi de Petre Avramescu şi Florin Mironescu au efectuat azi primul antrenament în sala renovată. După ce s-au întors ieri din cantonamentul de la Izvoare băieţii au făcut azi un antrenament mai uşor, cu mingea, cuvântul de ordine fiind buna dispoziţie. Antrenamentul de astăzi a fost condus de secundul Florin Mironescu. S-au făcut mai multe exerciţii cu mingea apoi s-a trecut la un joc în care băieţii avea voi să arunce la poartă cu mâna opusă celei de bază. Au absentat astăzi Popescu şi Asoltanei, cei doi fiiund componenţi ai naţionalei de tineret care debutează astăzi de la ora 17:00, împotriva Poloniei la Campionatul European care se desfăşoară în Romania. Le urăm succes băieţilor. La antrenamentul de azi a mai fost prezent şi Ghiţă Irimescu, pivotul naţionalei şi a Reşiţei recuperându-se după o accidentare mai veche. Vă prezentăm mai jos o galerie foto de la antrenamentul de azi.

  • CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO




  • Programul Trofeului Maramureş, ediţia a VI-a

    24 07 2008

    În perioada 22-23 august 2008 va avea loc, în Sala Polivalentă din Baia Mare, ediţia a VI-a a turneului internaţional de handbal feminin Trofeul Maramureş. Vor participa 6 echipe, împărţite în două grupe: HCM Baia Mare, ŽRK Čačak (Serbia) şi CSM Cetate Deva – în grupa A, ASA Hódmezövásárhely  (Ungaria), HC Zalău şi „U” Jolidon Cluj-Napoca – în grupa B.
    În prima zi se vor juca meciurile din faza grupelor, iar a doua zi sunt programate meciurile decisive pentru stabilirea clasamentului (locurile 5-6, 3-4 şi 1-2).

    VEZI PROGRAMUL TURNEULUI





    O zi în cantonament cu Minaur

    23 07 2008

    În perioada 14-24 iulie, Minaur Baia Mare se află în cantonament la Izvoare. Cu un lot de 18 jucători, antrenorii Petre Avramescu – principal şi Florin Mironescu – secund se declară mulţumiţi de începutul pregătirilor pentru sezonul competiţional 2008/2009. Un sezon în care, chiar dacă “directivele” în acest sens din partea Consiliului de Administraţie al clubului nu au venit (încă), obiectivul asumat de Avramescu este plasarea pe un loc care să readucă din sezonul următor echipa Minaur în Europa handbalistică. “Niciodată obiectivul acestei echipe nu a fost mai puţin decît atît!” a menţionat Avramescu, în timp ce număra turele de alergare făcute de elevii săi. N-au fost prezenţi toţi în cantonament, “excelenţii” de la Sighişoara, Popescu şi Asoltanei, fiind în pregătire cu lotul de tineret al României pentru Campionatul European. Sub “lupa” tehnicianului se află la Izvoare şi Ianoş Horvath (aflat în perioada de testare), extremă stînga, jucător care a evoluat sezonul trecut la Varpalcta DSE Unio (locul X în a doua ligă maghiară). CITEŞTE TOT ARTICOLUL>>





    Romania a debutat cu o infrangere la CM de tineret

    23 07 2008

    Nationala feminina de handbal a Romaniei a pierdut primul meci de la Campionatul Mondial de tineret din Macedonia, tricolorele inclinandu-se in fata Germaniei, cu 38-30 (15-17).

    Golurile Romaniei au fost marcate de Tacalie 10, Marin 6, Dinca 4, Parvut 3, Babeanu si Cirstea, cate 2, Branzan, Bratu si Patuleanu, cate 1, in timp ce Nadgornaja a reusit zece goluri pentru Germania.

    Romania va intalni Ungaria (miercuri), Islanda (joi) si Slovenia (vineri), toate partidele incepand la ora 22.00.

    14:19 | Onlinesport