Dobro-Show

4 01 2009

Ştiinţa HCM Baia Mare a învins astăzi pe KZN Slatina, scor 48-28, într-un meci contând pentru etapa a 10-a a Ligii Naţionale de handbal feminin. Cea mai bună jucătoare a meciului a fost Lavinia Dobromir (foto), care a reuşit să puncteze de 12 ori în această partidă. În prezenţa a 900 de spectatori fetele de la HCM încep mai timorate diferenţa de la începutul meciului fiind de doar 3-4 goluri. Spre mijlocul primei reprize handbalistelel lui Băban şi Buceschi se desprind la mai bine de 6 goluri şi nu mai au cum să piardă cele 2 puncte puse în joc. Dobromir este de neoprit şi marchează gol după gol în poarta slătinencelor care au efecuat doar un act de prezenţă în meciul de astăzi.

Menţionăm ca Melinda Geiger a fost menajată, fiind introdusă doar câteva minute pe teren. Ştiinţa HCM Baia Mare rămâne pe locul nouă, atât Tomis Constanţa, cât şi Dunărea Brăila (formaţii pe care HCM putea să le depăşească în clasament) reuşind să se impună în meciurile lor. Disputa Oltchim Râmnicu VâlceaHC Zalău a fost amânată pentru 6 ianuarie. deoarece vâlcencele întâlnesc astăzi Lada Togliatti în Champions League. Spre seară vom reveni şi cu o galerie foto de la meciul de astăzi.

HCM Baia Mare-KZN Slatina 48-28 (24-15)
Liga Naţională, Duminică, 4 ianuarie 2009, ora 11:00
Sala: „Lascăr Pană”, Baia Mare
Preţ bilet: 5 lei (+ calendar 2009)
Arbitri: *încă nu s-au făcut delegările
► Marcatoarele:
HCM Baia Mare:
Dobromir 12 goluri, Rudics 4, Geiger 3, Balint 4, Kovacs 5, Diniş-Vârtic 5, Amariei 5, Buceschi 1, Oşan 2, Pomohaci 5, Stoica-Nechita 2.

13:51

>prima pagină<

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: