Lotul pentru CM, fără surprize

12 01 2009

Antrenorul echipei naţionale de handbal masculin, Aihan Omer, a anunţat astăzi la Reşiţa lotul care va face deplasarea în Croaţia în vederea disputării partidelor de la Campionatul Mondial. Competiţia va debuta pe 16 ianuarie, cu meciul dintre ţara gazdă, Croaţia, şi Korea. Lotul care ne va reprezenta în Croaţia: Ionuţ Rudi Stănescu, Mihai Cătălin Popescu, Sorin Bârza-portari; George Buricea, Mihai Timofte, Eremia Pârâianu, Marian Cozma, Alexandru Irimescu, Valentin Ghionea, Laurenţiu Toma, Adrian Petrea, Florin Nicolae, Marius Stavrositu, Mihai Rohozneanu, Sandu Iacob şi Rareş Jurcă. Rezervă a fost ales Ionuţ Georgescu. Menţionăm că interul stelist, Alin Şania nu se va deplasa în Croaţia din cauza unei accidentări. România debutează la CM pe 17 ianuarie, de la ora 21:30, împotriva Franţei. Meciurile naţionalei noastre vor fi transmise în direct de TVR 2.





Doar locul 5

13 12 2008

manea_croNaţionala feminină de handbal a obţinut în această dimineaţă locul V la Campionatul European de handbal după ce a învins Croaţia, scor 36-33 după prelungiri. După marea dezamăgire trăită în meciul cu Norvegia de joi, nici astăzi jocul României nu a impresionat. A impresionat însă jocul băimărencei Melinda Geiger care a jucat foarte bine reuşid să marcheze 5 goluri din 7 aruncări. Revenind la meciul cu croatele trebuie să recunoaştem că puteam să le învingem uşor, însă relaxarea fetelor în momentele importante le-a permis fetelor lui Zdravko Zovko să ne înscrie o grămadă de goluri, mai mult, una dintre cele mai constante jucătoare la acest Euro, Narcisa Lecuşanu, s-a accidentat în prima repriză şi nu a mai putut continua partida.

► CITEŞTE TOT ARTICOLUL