Calificare galactică

11 01 2009

Steluta LucaOltchim Râmnicu Vâlcea a izbutit să se califice în faza a doua a Ligii Campionilor după ce a reuşit să învingă, în deplasare, pe Larvik (Norvegia) scor 27-25. Cea mai bună alchimistă a fost Steluţa Luca, autoare a 7 goluri, iar de la gazde s-a remarcat Linn-Kristin Riegelhuth cu 12 reuşite. După meciul din Norvegia, vâlcencele şi-au asigurat calificarea de pe locul I al grupei, galacticele lui Rimanic reuşind să adune 8 puncte. Marcatoare pentru Oltchim: Luca 7 goluri, Avădanii 5, Gatzel 5, Lecuşanu 4, Manea 3, Elisei-Ardean 2, Puşcaşu 1. În ultimul meci din grupă Oltchimul va întâlni Podravka pe 18 ianuarie la Vâlcea.

Anunțuri




Dobro-Show

4 01 2009

Ştiinţa HCM Baia Mare a învins astăzi pe KZN Slatina, scor 48-28, într-un meci contând pentru etapa a 10-a a Ligii Naţionale de handbal feminin. Cea mai bună jucătoare a meciului a fost Lavinia Dobromir (foto), care a reuşit să puncteze de 12 ori în această partidă. În prezenţa a 900 de spectatori fetele de la HCM încep mai timorate diferenţa de la începutul meciului fiind de doar 3-4 goluri. Spre mijlocul primei reprize handbalistelel lui Băban şi Buceschi se desprind la mai bine de 6 goluri şi nu mai au cum să piardă cele 2 puncte puse în joc. Dobromir este de neoprit şi marchează gol după gol în poarta slătinencelor care au efecuat doar un act de prezenţă în meciul de astăzi.

► Citeşte mai departe





Vis spulberat, HCM-Oltchim 19-23

21 09 2008

-Cronica meciului-

Handbal Club Municipal Baia Mare a pierdut în această dimineaţă confruntarea cu Oltchim Rm. Vâlcea, scor 19-23 (13-13) în cel mai important meci al etapei a II-a din Liga Naţională. Jocul practicat de vâlcence a fost unul dur, fiind nevoie de mai multe ori de intervenţia medicilor. Oltchimul începe în forţă şi în minutul 4 al partidei conducea cu 2-0. Tot Oltchim se afla la conducere şi în minutul 9 al partidei, tabela indicând 5-1 pentru chimiste.  La mijlocul primei reprize aveam aceeaşi desfăşurare şi vâlcencele ne conduceau cu 8-4. În minutul 20 HCM dă primele semne de revenire şi se apropie la două goluri: 7-9.  Egalitatea se stabileşte la pauză şi tabela arată 13-13.

● CITEŞTE TOT ARTICOLUL