Minaur-Oradea, reîncepe balul

6 11 2008

min-oraHandbal Club Minaur Baia Mare întâlneşte sâmbătă de la ora 11:00, în sala Polivalentă „Lascăr Pană” pe CSM D&C Oradea. Cele două echipe nu au avut un parcurs foarte bun până în acest moment Minaur situându-se pe locul 12 cu 5 puncte adunate iar Oradea se clasează o poziţie mai jos, pe locul 13 cu 4 puncte. Liga Naţională a fost întreruptă timp de câteva săptămâni pentru că naţionala masculină a României a disputat câteva meciuri amicale dar şi oficiale. Această pauză a fost un prilej bun pentru Avramescu de a organiza un amical cu Universitatea Cluj, meci câştigat de minaurişti cu scorul de 29-21.

► CITEŞTE TOT ARTICOLUL





CS Piteşti-Minaur, duelul codaşelor

9 10 2008

-Avancronica partidei-

HC Minaur va disputa sâmbătă de la ora 17:00, la Piteşti meciul contra echipei locale, CS H&V Piteşti, meci contând pentru a şaptea etapă a Ligii Naţionale de handbal masculin. Niciuna dintre combatantele de sâmbătă nu au avut un parcurs foarte reuşit în cele 6 etape scurse, astfel Minaur ocupă locul 12 în clasamentul LN cu 3 puncte, iar CS Piteşti se clasează cu o poziţie mai jos decât băimărenii, adică pe locul 13 cu doar 2 puncte strânse. Povestea Minaurului din acest sezon o ştim cu toţii, echipă tânără şi în formare care nu prea a avut un cuvânt greu de spus până la momentul actual, poate doar în meciul cu Steaua, băieţii ne-au adus aminte de vreme de odinioară. Apele tulburi de la club sperăm să se mai limpezească după meciul de la Piteşti, dar acest lucru nu ar fi posibil, evident, fără o victorie a minauriştilor.

● CITEŞTE TOT ARTICOLUL





Minaur-Constanţa, ieşim din criză?!

2 10 2008

-Avancronica partidei-

Handbal Club Minaur Baia Mare înfruntă sâmbătă de la ora 11:00, pe teren propriu pe HCM Constanţa într-un meci programat în a şasea etapă a Ligii Naţionale de handbal masculin. Băimărenii vin după trei înfrângeri consecutive şi, sperăm ca acest aspect să nu-şi pună prea mult amprenta pe rezultat, dar mai ales pe jocul prestat de băieţii noştrii. În ceea ce priveşte lotul pe care antrenorul Avramescu îl are la dispoziţie putem afirma că, va lipsi doar portarul Răzvan Pop, acesta nefiind refăcut încă după o accidentare mai veche. În tabăra adversă este o atmosferă foarte bună chiar dacă pe bancă a fost numit tehnicianul sîrb Zoran Kurtes cu doar câteva zile în urmă. Tot în aceste zile a sosit la echipă şi fostul stelist, George Buricea.

● CITEŞTE TOT ARTICOLUL





Minaur-Steaua, derby cu scântei

11 09 2008

-Avancronica partidei-

Handbal Club Minaur Baia Mare joacă sâmbătă primul meci oficial din acest sezon în faţa propriilor suporteri împotriva celor de la Steaua Bucureşti. Meciul se va disputa cu începere de la ora 11:00 în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare şi va fi transmis în direct de Sport.ro. Întâlnirile dintre Minaur şi Steaua au au fost mereu foarte disputate, aşa cum, probabil, va fi şi cea de sâmbătă. Ambiţiile sunt mari şi de această dată atât în tabăra minauriştilor care vor să păstreze recordul invincibilităţii pe teren propriu intact, cât şi de partea bucureştenilor, care caută răzbunare după ruşinoasa înfrângere pe care au fost nevoiţi să o înghită sezonul trecut la Baia Mare. Aşadar avem toate premisele pentru a vedea un spectacol handbalistic garantat.

● CITEŞTE TOT ARTICOLUL





Minaur a câştigat turneul care îi poartă numele

30 08 2008

-Cupa Minaur, ziua II-

HC Minaur, câştigătoare a cupei cu acelaşi nume

Djordje Pesic, cel mai bun jucător de la Cupa Minaur

Minaur Baia Mare a câştigat astăzi Cupa Minaur, ediţia a XXIV-a, chiar dacă a pierdut ultimul meci în faţa celor de la Rukometini Club Priboj cu scorul de 25-28. Băieţii antrenaţi de Petre Avramescu şi Florin Mironescu au strâns 4 puncte din 6 posibile dar mai îmbucurător este faptul că jocul arătat, cel puţin în primele două partide, de echipa noastră a fost unul foarte bun deşi la acest turneu nu am avut un decât un centru autentic în teren, Raul Fotonea, ceilalţi doi jucători de acest profil, Jovicki şi Popescu fiind accidentaţi. Azi am făcut un meci mai slab nereuşind mai deloc să ne intrăm în ritm. În minutul 19 Priboj ne conducea cu 10-8 în minutul 25 : 10-14 iar la pauză:13-16. În repriza a doua aceeaşi desfăşurare cu Rukometini mai mereu peste noi. Pe final încercăm o revenire dar nimc nu a mai putut fi făcut. Vom reveni şi noi mâine cu un montaj video şi statisticile Minaurului.

Mai jos vă prezentăm o galerie foto de la meciul de azi şi de la festivitatea de premiere.

>>VEZI GALERIE FOTO





Minaur-U Transilvania Cluj 31-25

29 08 2008

-Cupa Minaur, ziua I-

Minaur-Transilvania Cluj

Minaur-Transilvania Cluj

Minaur s-a impus categoric astăzi în faţa celor de la Transilvania Cluj la capătul unui meci dominat pe tot parcursul desfăşurării lui de echipa noastră. Al doile meci de la Cupa Minaur a pus faţă în faţă practic favoritele la câştigarea turneului: Minaur Baia Mare şi Transilvania Cluj. Gazdele, Minaur, au dominat de la un capăt la altul partida. În minutul 15 scorul afişat de tabelă era de 7-4 iar la pauză avantajul s-a mărit: 16-9. În repriza a doua am avut acelaşi foarte bun Minaur care în minutul 17 al reprizei secunde conducea cu 25-16. În urma acestei victorii băimărenii ocupă primul loc în clasamentul intermediar cu 4 puncte din tot atâtea posibile. Imediat revenim cu o galerie de poze de la meciurile de azi.

Minaur-U Transilvania Cluj 31-25

Minaur: Buciuman 5, Pesic 5 (2 din 7m), Asoltanei 5, Babici 4, Pop 4, Horvath 3, Mihai 2, Fotonea 2, Gavrilovic 1

Mâine de la ora 11:15 Minaur întâlneşte pe Rukometini Club Priboj şi dacă câştigă va primi şi cupa. Iată celelelte rezultate înregistrate azi:

Rukometini Club Priboj-Transilvania Cluj 26-31

Gyongyosi FKK-Rukometini Club Priboj 32-32

Programul de mâine:

9.30    TRANSILVANIA CLUJ –  GYONGYOSI F.K.K

11.15  MINAUR BAIA MARE – RUKOMETNI KLUB PRIBOJ

12.45 FESTIVITATEA DE PREMIERE

20:24